duminică, 7 iulie 2013

PRAJITURA SF FANURIE-Φανουρόπιτα







Vă propun o prăjitură mai specială, ce îmi place foarte mult  
. Este specială atât prin ingredientele conținute, dar mai ales prin tradiția sa.  
Fanuropita sau prăjituraSfântului Fanurie (27 August), este o prăjitură de post, foarte populară în Grecia, aromată, deosebit de gustoasă și foarte simplu de făcut.
  Conform tradiției, rețeta acestei prăjituri nu trebuie să conțină decât 9 ingrediente, nici mai mult nici mai puțin.
Atunci când prăjitura este preparată în scop religios de către cei ce au nevoie de ajutor divin, în timpul preparării se spun rugăciuni către Sfântul Fanurie și pentru mama acestuia, pe care a iubito foarte mult, dar care a fost păcătoasă. Se spune că în timpul patimilor sale, Sfăntul Fanurie s-a rugat astfel:” oricine se roagă pentru mântuirea mamei lui Fanurie, să fie ajutat”. De aici a apărut și tradiția ”fanuropitei” , când credincioșii aflați în necaz, coc această prăjitură, o duc la biserică și o împart doar săracilor, timp de nouă zile de Luni, iar în a zecea zi de Luni, coc o plăcintă de mere pe care la fel, după ce o duc la biserică, o împart săracilor.
Acestă prăjitură, se poate face în orice zi a anului în afară de Duminică, dar în special pe 26 August, în ajunul sărbătorii Sfântului, iar pe 27 se împarte. În județul Brăila, la Biserica Greacă, în fiecare zi de Luni se oficiază acatistul Sfântului Fanurie, iar în acest caz, prăjitura se coace în aceiași zi.

INGREDIENTE
  • 1,5 kg portocale (cca. 4 portocale mari)
  • 400 g zahăr
  • 800 g făină de patiserie 
  • 400 ml ulei de măsline ( să nu vă sperie cantitatea)
  • 100 g miez de nuci mărunțit
  • 100 g stafide negre
  • 1  linguriță rasă bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriță rasă praf de scorțișoară
  • 1 linguriță rasă praf de cuișoare
Preparare:
Deoarece compoziția se prepară rapid, mai întâi încingeți cuptorul la 180 °C
Spălați bine portocalele, apoi radeți cca. o lingură de coajă. În funcție de ce  storcător de fructe sau robot de bucătarie aveți,extrageți bine sucul de portocale și încercați să recuperați inclusiv pulpa care trebuie să fie pastă. În vasul de amestec, puneți zahărul, praful de bicarbonat de sodiu, sucul, pulpa și coaja rasă de portocale și amestecați. Adăugați făina prin cernere, amestecând să nu se formeze cocoloașe. Adăugați uleiul și restul de ingrediente ( nuca, stafidele, praful de scorțișoara și praful de cuișoare) și amestecați până obțineți o pastă omogenă de consistența checului sau pandișpanului.
Turnați compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei de măsline, apoi băgați la cuptor pentru 45 – 50 minute.
Înainte să scoateți din cuptor, verificați prăjitura cu un pai sau scobitoare, iar dacă este necesar mai lăsați câteva minute.
Când este gata, scoateți prăjitura din cuptor și lăsați să se răcească, deoarece este mult mai gustoasă rece.

Atunci când  coaceți această prăjitură doar să vă delectați cu familia sau prietenii, puteți presăra deasupra zahăr pudră.
SPOR LA TREABA...

Υλικά
4 φλυτζάνια τσαγιού αλεύρι που φουσκώνει μόνο του
1 κουταλάκι κανέλλα
1 μπέικιν
1 φλυτζάνι τσαγιού λάδι
1 φλυτζάνι τσαγιού ζάχαρη
1/2 φλυτζάνι τσαγιού νερό
3/4 φλυτζάνι τσαγιού πορτοκαλάδα
ελάχιστη σόδα, ξύσμα λεμονιού-πορτοκαλιού

Εκτέλεση
Κτυπάμε όλα τα υλικά στο μούλτι για λίγα λεπτά και μετά βάζουμε το αλεύρι με τη σόδα και το μπέικιν και ανακατεύουμε καλά.
Ύστερα βάζουμε : 1 φλυτζάνι σταφίδα ξανθή 1 φλυτζάνι χοντρά κομμένα καρύδια
και βάζουμε το μίγμα σε βουτυρωμένο ταψί νούμερο 32 και το ψήνουμε στους 180 βαθμούς για 45΄ λεπτά.
Όταν ψηθεί το αφήνουμε να κρυώσει και κατόπιν πασπαλίζουμε από πάνω με ζάχαρη άχνη.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu